Da, îmi place rock-ul, metal-ul și folk-ul. Cam atât despre mine.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Convorbire telefonică:
Lila: -Ce faci fataa?
Eu: -Iar te-ai îmbătat cu aer? :))
Lila: -Vii în paaaaaarc? Vin și Jon și Monkey și G.G.
Eu: -Vin, cum nu vin. Acum?
Lila: -Nu, când mă mărit io cu Johnny Depp. :|
Eu: -No bene, deci ne vedem la niciodată fără zece? :))
Lila: -Hai odată.
Eu: -Da' mai e o veșnicie până atunci.....
Lila: -Hai măă.
Eu: -Vin, deja cobor scările.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Toți: -La mulți aaaaniiii Lanaaa!
Eu: -E ziua mea azi? Pe bune?
Toți: -Dăăă.
Lila: -Faci 22. Ești cu un an mai aproape de moarte. Felicitări, mâță
Eu: -Yaww. Vă iubesc pe toți.
Toți prietenii mei erau prezenți. Prietena mea cea mai bună, Lila; Johnny; Jon, G.G (Ionuț); Monkey (nimeni nu-i mai știe numele real.), Athena (o cheamă Lili, e fromoasă=> îi zicem Athena.), Pukka (Viviana), Rolly, Maria, Frunzăă (Crista) și Larisel (Alex). Mai era cineva acolo, cineva pe care nu-l cunoșteam.
După petrecere, tipul acela a rămas acolo.
Tipul(T): -Lasă-mă să te ajut.
Eu: -Nu mersi.
T: -Acum!
Eu: -NU!
Mi-a pus o mână la gură, m-a dat cu capul de pavaj și apoi întuneric.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Eu: -Unde... Unde sunt?
T: -La mine acasă.
Eu: -Cine ești??
T: -Eu sunt Robb.
Eu: -Și ce vrei de la mine, Robb?
Robb: -Nimic. Sau poate totul. Vreau tot ce ai.
Eu: -Nu am bani. Locuiesc într-un cămin. Vrei haine de gagigi? Nu mai am bani nici de șampon. Deci, ce aș putea să îți dau.
Robb: -Căsătorește-te cu mine.
eu: -CE? Ești dus cu capu'?
Robb: -Îmi placi, Lana.
Eu: -Omoară-mă acum.
Robb: -A fost decizia ta.
A ridicat piciorul și m-a lovit cu el în burtă. Eu, legată fiind de perete, nu puteam riposta. M-a lovit repetat cu pumnii și picioarele. Nu mai rezistam. Abia-mi țineam ochii deschiși. Corpul mă durea de parcă fiecare oscior se rupea într-o mie de bucăți. Când credeam că nu poate fi mai rău, Robb m-a dezlegat, m-a luat pe sus și m-a dus pe balcon. Stătea la etajul unu. Mi-a dat drumul. Adrenalina mi-a pătruns în trup. Mergeam tot mai jos. N-am simțit izbitura. Întuneric. Eram pe lumea cealaltă.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
...: -Lana. Lanaaa. NU mă lăsa, te rog. Lana! Te rog..
Am deschis ochii.
Eu: -Ce.....
...:- Dumnezeule. Doctore! Cineva! Oricine! Vă rog!
În fața mea era o fată. Era drăguța. Păr blond, lung până la umeri. Vârfurile erau roz. Purta un tricou cu niște pistoale și niște trandafiri. Ochii ei erau mari,căprui. Vocea..
Fata a intrat în încăpere împreună cu doi băieți.
Fata: -Jon, Monkey! S-a trezit!
Băiatul 1: - E o minune!
Băiatul 2: -Totul e datorită ție, Lila. Fără tine... Lana n-ar fi fost în viață.
Lila. Așa o chema pe fată.
Eu: -Cine...Cine sunteți voi?
Lila: -Cum? Nu îți mai amintești? Sunt eu, Lila. Prietena ta cea mai bună de la creșă. Sora ta. Mama ta. Universul tău.
Avea lacrimi în ochi.
Eu: -Nu...
Lila: -Chiar nu-ți mai amintești?
Eu: -Nu. Scuze. Ar trebui?
Lila a ieșit val vârtej. În urma ei, a intrat un tip. Pe el îl cunoșteam. El era cel rău.
Eu: -NU! LUAȚI-L DE LÂNGĂ MINE! PLEACĂ! TU M-AI ARUNCAT!
Mi-era teamă.
Băiatul 1: -Liniștește-te. E doar Robb. A fost la ziua ta, mai ții minte?
Eu: -NU! El m-a bătut și m-a aruncat de la etaj. El a fost, crede-mă. Știu că tu mi-ești prieten. Nu-ți știu numele, dar știu că-mi ești prieten. Te rog, te rog crede-mă. Te rog. Trebuie să mă crezi!!
Băiatul s-a îndreptat spre Robb.
Băiatul 1: -Haide frate, pleacă. Ea nu te vrea aici.
Robb: -E nebună. Nu trebuie să o credeți.
Băiatul 2: - Mai spune-i o dată așa Lanei și te vei trezi fără dinți, clar? Ieși.
Robb a plecat. Băiatul 1 și Băiatul 2 au venit spre mine.
Băiatul 2: -Lana... Sunt eu, Monkey. El e Jon. Amintește-ți.
Eu: -Jon...Monkey.. Da.. DA! Da, îmi amintesc! Îmi amintesc de Lila, de Mari, de G.G, de Athena și de Larisel. DAA. Îmi amintesc.
Jon: -BRAVO!
Monkey: -E mai bine. Doctorul a zis că te vei putea întoarce acasă peste două săptămâni, în regulă?
Eu: -Da.. Chemați-o pe Lila. Vreau să vorbesc cu ea.
Lila: -Îți amintești cine sunt?
Eu: -Da mâțuc
Ea: -Yaww. Spune-mi ce s-a întâmplat.
I-am istorisit povestea, iar la final a zis:
-Trebuie să depui o plângere.
Atunci Robb a intrat în sală.
El: -Ieși, blondie.
Ea: -N-o s-o las singură cu tine, psihopatule.
El a scos un pistol.
R(Robb): -Ieși.
L(Lila): -Nu.
A îndreptat pistolul spre ea.
Eu: -AJUTOOOR! MEDIC! CINEVA, ORICINE!
Robb a tras. O dată, încă o dată, încă o dată, iar apoi medicul a intrat. L-a luat pe sus și au ieșit. Lila era prăbușită la picioarele mele, într-o baie de sânge. Nu avea puls. Gloanțele o nimeriseră în cap, în inimă și în burtă.
Eu: -Nu...Nu mă poți lăsa...
Ea: -Ai grijă... Voi fi mereu cu tine...
Un firișor de sânge i se scurse din gură. Hemoragie internă.
Eu: -Nu, nu, nu,nu! NU! NU! LILA NU! TE ROG! MÂȚUC! TE ROG! NU PLECA!
Plângeam și zbieram ca o disperată. Jon și Monkey au adus un medic care a dus-o de urgență la operație.
După două ore, a venit și a zis:
-Ne pare rău, am făcut tot ce am putut... s-a dus.
Am făcut o criză. AM dat cu pumnii în perete până a ieșit sângele și am început să zbier ca descreierata.
Eu: -NU POATE FI MOARTĂ! NU NU NU NU NU NU NU! NICIODATĂ!
Medic: -Îmi pare rău, nu am putut face mai mult. Gloanțele au ajuns la punctele sensibile. Fata a făcut o hemoragie internă și a sângerat până la moarte. Îmi pare sincer rău, condoleanțe.
Eu: -Nu mă lua pe mine cu condoleanțe! N-am nevoie de condoleanțe, am nevoie de ea! N-ai făcut tot ce ai putut. NU POATE SĂ NU MAI FIE.
Monkey și Jon m-au ajutat să trec peste. Robb a intrat în închisoare pentru 20 de ani, MULT prea puțin.
Următorii doi ani au trecut foarte greu. Mi-am făcut un prieten: Bran. E foarte dulce și are grijă de mine. Ne-am mutat împreună și totul părea bine, până într-o zi când Bran a venit la mine și mi-a zis:
-Lana, mă înrolez în armată. Trebuie să plec la război.
EU: -Poftim? Îți bați joc de mine? Spune-mi că a fost o glumă, să iasă camerele acum. Hahahaha. Am răs. Acum haide, zi-mi că minți. Zi-mi că nu-i adevărat. Zi-mi că n-o faci...
Am început să plâng.
(STOP! Ascultă asta în timp ce citești:http://www.youtube.com/watch?v=jVO8sUrs-Pw)
Bran: -Lana, nu fi tristă. Mă voi întoarce învingător.
Eu: -Nu...Nu...Nu! Nu-mi poți face asta..Nu!
I-am dat o palmă.
Bran: -Știi ce? Dintre toți credeam că tu vei fi mândră. Credeam că tu mă vei susține, că mă vei lăuda!
Eu: -Să te laud? Nu vrei și flori? O să-ți primești uralele, Bran. Indiferent de soarta pe care o vei avea, uralele vor fi acolo... Dar eu? Nu te-ai gândit la mine?
Am plecat de acolo. Am fugit, dar nu știam exact unde. Doar fugeam. Nu vedeam din cauza lacrimilor. Mă durea sufletul, și mintea. M-am trezit pe o alee pustie în toiul nopții. Un tip a venit la mine și a zis:
- Ce face o fată frumușică ca tine singurică noaptea pe aici, printre atâtea pericole?
A zâmbit disprețuitor și s-a apropiat de mine. Nu știam unde eram, deci nu știam încotro să fug. Am bâjbâit după telefon, Bran era numărul 1. Am tastat 1 și telefonul a început să sune în buzunarul meu. Tipul a observat asta, s-a repezit spre mine și m-a luat pe sus tocmai când Bran a răspuns.
-Cățea proastă! a zbierat tipul.
-Bran. Ajută-mă, nu știu unde sunt, sunt atacată, vino aici te rooooog! Cheamă ajutoare! Bran! am apucat să zic până când tipul a călcat telefonul și a început să fugă cu mine în spate. Am văzut o siglă pe un motel, str. Bakery. Dacă puteam scăpa, aș fi putut intra în motel și aș fi fost salvată. De acolo aș fi putut chema poliția. Dar ca să ajung în motel trebuia mai întâi să scap din brațele groase ale atacatorului meu, iar asta era aproape imposibil. Apoi, mi-a picat fisa. Trebuia doar să-l lovesc cu cartea groasă de 2000 de pagini pe care-o aveam în geantă, suficient de tare încât să se bezmeticească puțin. Aveam o fracțiune de secundă. Am luat cartea, și l-am lovit cu ea peste ceafă. O dată, de două ori, de trei ori. A slăbit strânsoarea, dar doar ca să mă arunce pe jos, să mă prindă de picioare și să mă târască pe pământ, prin bălți și pietre. M-a târât în timp ce eu zbieram cu disperare. Un samaritean mi-a auzit strigătele și a ieșit din casă.
-AJUTOOOR! TE ROG! am strigat.
Drept răspuns, bărbatul a ieșit fugind din casă. Era masiv, poate reușea să-mi doboare atacatorul. Dar tipul meu era mai rapid, a scos un pistol și a tras trei gloanțe în capul bărbatului. Am rămas împietrită văzând cum bărbatul se prăbușește în agonie pe jos. Era vina mea, aveam sângele lui pe mâini.
Atacatorul m-a târât într-un hotel ponosit. Acolo, mi-a vârât o sticlă de Jack Daniel"s pe gât și m-a încuiat într-o cameră. Eram amețită rău. Dar eram și singură, puteam scăpa. Mi-am scos rujul din geantă și am scris pe geam ”Ajutor”, dar împrejurimile erau pustii. Camera era doar la etajul unu, supraviețuisem unei căzături, de ce nu și la două? Am spart geamul cu un scaun și fără tragere de inimă m-am aruncat. Totul în jurul meu s-a întunecat și o voce din capul meu a zis:
?: -Vrei să pleci pe lumea cealaltă sau să primești alt trup?
Eu: -Du-mă în alt trup.
?: -Cum dorești.
Am auzit aparate bipăind, și am deschis ochii văzând un băiat tânăr stând deasupra mea. În nări mi-a pătruns mirosul spitalului. Eram vie.
PARTEA A II-A
Tipul de deasupra mea făcu ochii mari cât cepele și strigă:
-Simona! Doamne ajută! Doctore, doctore!
Medicii au intrat în sală împreună cu o femeie și un bărbat de vârstă mijlocie. Femeia avea părul creț și umflat, de culoarea nucii. Bărbatul avea și el plete, și o barbă-cioc brăzdată de firicele cărunte. Femeia a început să plângă și a zis:
-Mein Herz... Trăiești...
Eu: -Nu.. Nu-mi amintesc.... Dați-mi o oglindă....
Doctorul mi-a întins o oglindă și m-am uitat cu disperare în ea. Am văzut chipul din imagine. Eram frumoasă, dar n-aveam mai mult de 16 ani....
-Câți ani am? am întrebat.
-15. a răspuns bărbatul
-Cum mă cheamă? am întrebat
-Simona. Simona Schweiz. Eu sunt mama ta, el e tatăl tău. a răspuns femeia
-Eu sunt fratele tău, Paul. a răspuns tipul care stătea mai înainte deasupra mea.
-Și....Ce am pățit? De ce am fost în spital?
-Ai făcut o supradoză de heroină ți te-ai împușcat în cap. Ai fost în comă 5 luni. a răspuns fratele meu.
-Ah, înțeleg. Vreau să merg acasă. am zis.
-Pacienta nu are nicio problemă, nu există cheaguri de sânge, deci după încă câteva ore de observații poate pleca. a răspuns doctorul.
Un tip masiv într-o geacă neagră de piele a intrat în încăpere. Avea părul lung și negru, bocanci și blugi negri, rupți și mulați. Sub geacă se vedea sigla de la AC\DC. Paul a mârâit când l-a văzut.
Tipul: -Simo', slavă cerului că ești bine.
Paul: -Pleacă, potaie, că din cauza ta a intrat în spital.
T: -Sunt iubitul ei, am dreptul să știu cum este! Și nu i-am băgat eu heroina pe gât! Dacă nu eram acolo, fata murea în câteva minute, ar trebui să-mi mulțumești!
Eu: -MĂ! Eu tocmai ce m-am trezit din comă, nu-mi amintesc nimic, nu vă mai sfădiți ca precupețele pe o aripă de pui! Tu, cine ești?
T: -Io-s Alex, iubitul tău. Vai, Simo, ce mă bucur că ești bine!
Eu: -Și, ce e cu tine? De ce zice fra'-miu că din vina ta am ajuns în spital?
Alex: -Simo, noi luam împreună heroină. Eu m-am dus la baie, și tu ai dat nenorocitul de plic pe gât, apoi ai scos nuștu de unde un pistol și te-ai împușcat. Când m-am întors, erai întinsă pe canapea cu sânge șiroindu-ți din cap.
Eu: -E ok, n-a fost vina ta...
Paul: -Cum naiba n-a fost vina lui?! Tu nu înțelegi că....
Eu: -AM ZIS CĂ N-A FOST VINA LUI!
Doctorul a ieșit din sală, iar Paul l-a urmat trântind ușa. Alex a venit la mine, m-a luat de mână și m-a sărutat pe frunte. Era un rocker tare dulce.
M-am ridicat din pat și m-am plimbat prin spital. Am rămas cu gura căscată, când pe coridor l-am văzut pe Bran. Avea capul îngropat în mâini și suspina. M-am așezat lângă el și i-am pus mâna pe spate.
EU: -Nu te simți vinovat, nu ai avut ce să faci.
B: -M-a sunat. Aș fi putut s-o găsesc, s-o opresc, s-o salvez!
Eu: -Nu ai fi putut. Dementul o trăgea de picioare, o dădea cu capul de pământ, i-a zdrobit telefonul, iar ea nici măcar nu știa unde era. Calmează-te.
B: -Tu ești doar o copilă, de unde știi toate astea?
Eu: -Eram o prietenă bună de-a ei... Și știu că ar fi vrut și știi că te va iubi mereu, și că vrea să-ți trăiești viața.
B: -Mulțumesc.
Bran m-a luat în brațe, când Alex m-a strigat din salon.
Eu: -Plec spre o nouă viață
Asta l-a buimăcit.
Așa măcar știam că fosta mea viață a fost încheiată, și puteam s-o încep pe noua.
Alex: -Mergem acasă?
Eu: -Mergem...
Sunt Simona deja de două săptămâni. Am o prietenă, pe care o cheamă Hook. Este așa enervantă, dar Simona era prietena ei, iar acum eu sunt Simona, deci și eu trebuie să fiu prietena ei. Azi Hook trebuie să vină la mine.
H: -Heloo, bună seară, bună ziua, servus, salut, bună, hey, Guten Tag, Good Morning, Gute Morgen! :))
S: -Salut
”Ce enervantă e...... ” am gândit
H: -Ce vrei să facem?
S: -Hai să... ne uităm la un film...
H: -Neeeee, prea boring, am multă energie și trebuie s-o consuuuuuum.
”Dacă aș împușca-o, ar tăcea?”
S: -Ups, uite, am primit un mesaj de la gajicul meu, trebuie să merg până la el, ceauuuu!
Am lăsat-o acolo și am ieșit repede din casă. Era deja înserat și afară era al dracului de frig. Nu aveam decât un maieu și niște pantaloni scurți pe mine, iar în picioare aveam sandale. Cineva m-a prins din spate
...: -Ce dracu faci afară la ora asta? Iar te droghezi, Simona?
S: -Ce? Paul? Lasă-mă în pace, mă, fac ce vreau.
P: -Bine. Du-te. Poate te prinde un dement și te violează. Ce-aș râdeee.
”nici nu știi. Nu ști cum e să fii sechestrată, lovită, dată cu capul de pavaj, agresată, jignită.”
S: -Paaa.
P: -Du-te cățea.
Atunci m-a lovit. ”Cățea”. Așa mi-a zis și agresorul. Știam eu că Paul mi-e cunoscut.
S: -PAUUUUL!
P: -Da, mă.
S: -Ești un agresor național și un traficant de femei? Ai sechestrat-o pe Lana și ai făcut-o să se arunce de la etaj, provocându-i moartea?
Mă așteptam să văd surpriză pe fața lui, sau să se amuze. În schimb, el a rămas nemișcat. După câteva secunde a venit la mine și m-a apucat agresiv de bărbie.
P: -Uite Simona, nu te băga în treburile astea, că n-o să ieși întreagă. Nu te mai băga în viața mea, în treaba mea.
S-a întors cu spatele la mine, iar eu i-am strigat înapoi:
-Deci ai omorât-o? Ai târât-o după tine, ai dat-o cu capul de pământ, ai încuiat-o într-o cameră să se omoare, sau dacă n-o făcea ai fi vândut-o ca pe o cățea unui animal care s-o maltrateze toată viața ei? Ai sângele ei pe mâini, ești un criminal, boule, un criminal!
Paul s-a întors încet și a zis:
-De unde știi tu ce s-a întâmplat în seara aia? M-ai urmărit, Simona?!
Zbiera. S-a apropiat de mine și m-a prins de gât. Nu mai aveam aer.
S: -Eram în comă, tâmpitule...
Mi-a dat drumul.
Am fugit. Secția de poliție era la câteva străzi, dar trupul meu era slăbit, iar Paul era foarte rapid și masiv. Aproape că m-a ajuns, când am intrat pe ușa secției strigând:
-EL E! EL E SECHESTRATORUL CARE A OMORÂT-O PE LANA. LUAȚI-L!
P:- Simo, dragă, tocmai ai ieșit din spital, ar trebui să nu mai debitezi prostii. Mă scuzați, domnilor, surioara mea a suferit o traumă cranială și are vedenii uneori.
Nu puteam să cred. Paul părea alt om, altă persoană.
Polițist: -E în regulă, domnule, dar v-aș ruga să nu-i mai permiteți să aducă informații false. Cazul Lana este unul foarte sensibil, agresorul este unul cu experiență, n-a lăsat niciun indiciu.
P: -Mulțumesc.
Pol: -Pentru?
P: -Pentru.......Pentru sfat. O să am grijă de Simona.
S: -NU! Nu-l lăsați să plece. Știu. A recunoscut, trebuie să mă credeți.
P: -Haide, Simo, domnii au treabă, în regulă?
L-am urmat pe Paul afară din clădire, unde el a strigat:
-Ești total dusă de acasă?!
S: -Ești un criminal, un nemernic!
Paul și-a pus mâinile pe gâtul meu și a început să mă ridice.
S: -Paul.... Paul... am șoptit.
Mă zbăteam , nu mai aveam aer, iar lumea s-a întunecat.
_________________________________________
?: -Ai avut două vieți. Renunți sau te întorci pe pământ în corpul Simonei?
S: -Mă întorc.
?:-Cum dorești.
__________________________________________
...: -Neața prințeso!
S: -Paul....
P: -Te-ai trezit, te simți bine?
S: -Tu aproape m-ai omorât!
P: -Eh... Se mai întâmplă..
S: -Apă, vreau apă. Dă-mi apă, te rog.
P: -Neeeh. Ia-ți singură.
S: -Ești un monstru!
Atunci, Alex a intrat în cameră.
A: -Simo, Doamne, ești bine?
S: -Da, sunt ok.
Cu fiecare zi, mă îndrăgosteam tot mai mult de Alex. Nu se mai droga, de dragul meu, și era tare atent și grijuliu. Se îngrijora foarte repede și mă iubea nespus.
A: -Mergem la noua noastră casă?
S: -Noua... Ce casă?
A: -Surpriză! Vrei să te muți cu mine?
I-am aruncat lui Paul o privire plină de dezgust.
S: -Nu-i nimic ce mi-ar plăcea mai mult pe lume!
Și așa m-am mutat la Alex. În fiecare zi el gătea și spăla, iar eu stăteam doar tolănită pe canapea privind telenovele spaniole, lucru care mă amuza. Adică, din afară părea un metalhead dur și arțăgos, dar defapt era un dulce care gătea, era pisicos și foarte, foarte iubitor.
Am stat cu el patru luni, cele mai fericite patru uni din viața mea ca Simona. Apoi, istoria s-a repetat. Cred că sunt blestemată. Alex a venit și mi-a zis:
-Simo, mă înrolez în armată...
S: -NU! Nu și tu, te rog, nu! Nu pot suporta asta iar! Nu, nu, nu ,nu ,nu!
A: -Te rog, nu te supăra, mă voi întoarce...
S: -Mort. Te vei întoarce mort.
M-a apucat plânsul. Am fugit sus, la etajul patru al casei noastre și m-am încuiat acolo, în camera de oaspeți. Am deschis larg geamul și m-am așezat pe pervaz. Nu știam dacă să sar sau să stau doar acolo, până mă calmam. Adică, dacă aș fi murit, cui, în afară de Alex i-ar fi păsat? Alex ar fi murit oricum la război, o știam, chiar dacă speram să se întoarcă învingător, aveau să-l radă în cap și să-l trimită la moarte. Deci, de ce aș mai fi trăit?
Am sărit.
_________________________________________
?:-Vrei să...
Eu: -Vreau să mor.
?: -Ești sigură?
Eu: -Da, da.
?: -Prea bine.
__________________________________________
Aparatele bipăiau. Dar cum? I-am zis nenorocitei de voci că vreau să mor! M-am uitat la mâinile mele. Mi-am atins părul. Era moale și foarte lung, mult mai lung decât al Simonei. Când l-am văzut, am înmărmurit. Era... BLOND. Părul blond al Lanei. Părul MEU blond.
Am strigat, iar medicii au intrat în sală.
Doctor1:- E un miracol!
D2: -Nu e posibil!
Mama și tata au intrat în sală. Erau... bătrâni.
Mama: -Doamne, Lana!
Tata plângea. În urma lor au intrat Jon, Monkey, G.G și toți ceilalți prieteni ai mei. Erau așa....maturi.
Monkey: -Ai fost în comă 5 ani, Lana. 5 ANI!
Jon: -Dar acum trăiești!
Apoi, a intrat Bran. Le-am făcut tuturor semn să iasă, ca să rămân singură cu el.
B: -Lana.....
L: -Nu pot să cred că m-ai așteptat atâta timp, că n-ai încetat să mă iubești!
B: -Dar, Lana, nu te-am așteptat. Am 29 de ani, am o soție, un copil, o familie. Nu te-am uitat Lana. Vei fi mereu în inima mea. Doar, nu mi-am putut opri viața din decursul ei natural.
L: -Ieși! Pleacă!
Bran a ieșit, iar eu l-am urmat pe coridor. Acolo, era Alex, jelind moartea iubitei sale. Poate nu visasem totul. L-am consolat, iar el a zis că a renunțat la armată de dragul ei. Bran se întorsese acum un an, învingător. după un timp, Alex s-a îndrăgostit de mine. Da, era cu 7 ani mai mic, dar îl iubeam.
Iar acum, stau în fața altarului, gata să mă mărit cu el.
.............................................
SFÂRȘIT.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu